DECOR STILL

Alina Ioviță

Absolventa Școlii DECOR – STILL

Despre mine

Mă numesc Alina Ioviță, sunt din Republica Moldova și cu mândrie pot spune că sunt absolventa Școlii DECOR-STILL.

Experiența mea în cadrul acestui curs de Design Interior a fost una deosebită.
Ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că cursul s-a desfășurat în mediul online.
Acest aspect mi-a oferit flexibilitate și accesibilitate, permițându-mi să învăț și să particip la cursuri de acasă.

Pe parcursul celor 3,5 luni de desfășurare a cursului, am avut ocazia de a descoperi a lucra cu aplicații fundamentale în acest domeniu, precum AutoCAD și 3DsMax.
Aceste instrumente m-au ajutat să înțeleg mai bine procesele de Design și să le aplic în mod practic.

Profesorii din România – Designeri de Interior cu o vastă experiență în domeniu, au fost foarte bine pregătiți și dedicați.
Am apreciat în mod special felul în care au reușit să transmită cunoștințe și să ne îndrume într-un mod interactiv și captivant.

Pe parcursul cursului, am participat la o lecție practică pe Șantier, unde am avut oportunitatea de a vedea cum se aplică conceptele de Design Interior într-un context real.
A fost o experiență valoroasă, care ne-a permis să ne exersăm abilitățile și să înțelegem mai bine provocările și procesele implicate într-un proiect de Design Interior.

De asemenea, am avut parte și de o lecție deschisă organizată la un showroom, unde am avut ocazia să explorăm diferite produse și materiale folosite în Design Interior.
A fost o oportunitate excelentă de a învăța mai multe despre selecția și utilizarea materialelor potrivite în Proiectele noastre.

Recomand Școala de Design Interior DECOR-STILL tuturor celor pasionați de acest domeniu.
Cursul oferă o bază solidă de cunoștințe și experiență practică, iar profesorii sunt profesioniști dedicati și inspiraționali.
Sunt recunoscătoare pentru această oportunitate și pentru că am putut să-mi dezvolt creativitatea și abilitățile în cadrul acestui curs remarcabil.